Nascuta din durere, creata pentru speranta






 
 

Ce este AVOS?

AVOS – Asociația Umanitară “Victor Octavian Sorlea” a apărut în anul 2008, la inițiativa unor părinți și medici care au simțit nevoia de a face ceva pentru îmbunătățirea experienței copiilor în spitale. Este vorba despre sporirea confortului copiilor internați în spital sau care suferă anumite intervenții de urgență, prin dotarea unităților spitalicești cu aparatură la standarde înalte.

Membrii acestei Asociații non-profit doresc ca, sprijiniți de sponsori, colaboratori și voluntari să aducă un strop de liniște sufletească, bucurie și încredere în sufletele copiilor și părinților acestora, când este vorba despre experiența într-o unitate spitalicească din România.

Proiectele noastre sunt orientate către copii și nu numai, prin crearea unui mediu de încredere în relația medic–pacient.

SCOPUL ȘI OBIECTIVELE AVOS:

Asociaţia se constituie în vederea creării unui cadru de întâlnire, pentru desfăşurarea activităţii de dotare şi dezvoltare a unităţilor de primire a urgenţelor ce funcţionează în cadrul spitalelor de copii din ţară, precum şi a altor unităţi spitaliceşti din România.

Obiectivele asociaţiei sunt:

  • procurarea de fonduri, echipamente medicale şi materiale necesare unităţilor de primire a urgenţelor ce funcţionează în cadrul spitalelor de copii din ţară, precum şi a altor unităţi spitaliceşti;
  • procurarea de fonduri şi materiale pentru înfiinţarea de unităţi medicale fixe şi mobile care să deservească persoanele cu posibilităţi materiale reduse;
  • procurarea de fonduri pentru îmbunătăţirea condiţiilor în laboratoarele de cercetare ştiinţifică a unor maladii netratabile momentan;
  • procurarea de fonduri, echipamente medicale și materiale pentru tratarea sau îmbunătățirea sănătății în țară, precum și înlesnirea accesului la un tratament corespunzător în străinătate, a copiilor cu probleme grave dar care nu beneficiază de capital suficient.
Deși suntem doar la început, deja am ajutat un caz în cadrul proiectului major “Arată că ai INIMĂ”.

Cu sprijinul TĂU aceste proiecte umanitare pot fi mai numeroase iar cazurile de ajutorare pot avea mai mare succes – DONEAZĂ